Prin decizia civilă nr. 29/15.07.2025, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 861/28.10.2024, pronunţată de Tribunalul Timiş, a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond, a admis în parte acţiunea intimatei-reclamante şi, în consecinţă, a obligat apelanta-pârâta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 360.000 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, reduse de la 2.788.346,58 lei.

Prima instanță reținuse eronat că, în acord cu dispozițiile art. 9.2. din contract, apelanta-pârâtă s-a obligat la plata penalităților de întârziere de 1% / zi, pentru ipoteza neplății în termen a facturii emise pentru obligația principală. De asemenea, că diminuarea cuantumului penalităților de întârziere reprezintă o restrângere a dreptului uneia dintre părți, astfel cum a fost prevăzut, aspect ce nu poate fi permis în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale exprese.

Potrivit art. 1541 alin. (1) lit. b) Cod Civil, instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.

Prin mutabilitatea clauzei penale se înţelege faptul că judecătorul sesizat are puterea să intervină, la cerere ori din oficiu, şi să dispună modificarea cuantumului clauzei penale, în sensul diminuării sale, atunci când este excesivă, ori augumentării acesteia, în situaţia în care este derizorie. Posibilității de revizuire a clauzei penale de către judecător i s-ar putea opune principiul forţei obligatorii a contractului. De la regulă (care ar pleda împotriva acestei intervenții a judecătorului) se admit însă două excepţii când clauza penală poate fi diminuată de judecător: a. executarea parţială în natura sa specifică a obligaţiei principale, în limita în care această executare a profitat creditorului; b. penalitatea care este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.

Invocarea pentru prima dată în apel a acestor apărări este conformă cu prevederile art. 476 Cod de procedură civilă și art. 477 Cod de procedură civilă, care reglementează caracterul devolutiv al apelului, precum și cu dispozițiile art. 478 alin. (2) Cod de procedură civilă, fiind vorba despre apărări invocate în apel. Cu privire la modul concret prin care se poate obține reducerea penalităților contractuale pot fi folosite oricare dintre formele acțiunii civile (ex. cerere de chemare în judecată, întâmpinare, cerere reconvenționala etc.), în același sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție: „52. În situația în care pârâtul, pe cale de apărare, invocă în fața instanței caracterul vădit excesiv al penalității, instanța trebuie să cerceteze și să se pronunțe asupra acestei solicitări. 53. Art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră expres că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. 54. Dacă se invocă, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de apărare, caracterul manifest excesiv al clauzei penale, instanța are asigurat cadrul procesual legal pentru a putea diminua cuantumul penalităților.” (Decizia nr. 73/2021 [R] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 9 coroborat cu art. 22 din Codul de procedură civilă şi a prevederilor art. 1.541 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1123 din data de 25 noiembrie 2021). Într-o altă decizie de speță (C.A. Cluj, s. a II-a civ., dec. nr. 130/2019, în BCA nr. 6-7/2019, p. 13) s-a reținut că, în opinia instanţei, formularea direct în apel de către intimatul-debitor a unei cereri prin care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 1541 alin. (1) Cod Civil în sensul reducerii penalităţilor (clauzei penale) pe care le datorează, nu reprezintă o „pretenţie nouă” în sensul art. 478 alin. (3) Cod de procedură civilă, ci dimpotrivă, este doar un „mijloc de apărare” în accepţiunea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) Cod de procedură civilă, perfect admisibil direct în apel.

În același sens este și opinia Institutul Național al Magistraturii:

„În fine, un alt argument în sprijinul acestei soluții poate fi dedus din art.  1.541  alin. (3) C. civ., din care rezultă că este nulă o stipulație care ar prevedea că instanța nu poate reduce penalitatea atunci când ea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. În alți termeni, legiuitorul nu permite părților să înlăture dreptul instanței de a reduce penalitatea excesivă printr-o clauză contrară, tocmai pentru că în discuție este o chestiune de ordine publică. Or, dacă părțile nu pot conveni expres să elimine rolul instanței în analiza caracterului excesiv al penalității, cu atât mai puțin ar putea fi eficientă o convenție dedusă din pasivitatea, tăcerea pârâtului, care nu a formulat în fața instanței de judecată apărarea de fond prin care să solicite reducerea penalității. În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că instanța poate, din oficiu, să reducă penalitatea, în temeiul art.  1.541  alin. (1) lit. b) C. civ.” ( Minuta întâlnirii președintilor secțiilor civile ale I.C.C.J și Curților de Apel, material publicat în Revista Pandectele Române cu nr. 2/30.04.2023).

Un autor (V. Terzea, Reductibilitatea clauzei penale, în RDC nr. 3/2020, p. 84) susține pertinent că „Nedepunerea întâmpinării de către pârât sau omisiunea de a solicita reducerea penalităţii excesive pe calea întâmpinării nu este de natură a determina decăderea acestuia din dreptul de a invoca caracterul excesiv al penalităţii pe cale de apărare în tot timpul procesului, având în vedere că sancţiunea decăderii instituită de art. 208 alin. (2) Cod de procedură civilă priveşte doar posibilitatea pârâtului de a invoca excepţii. În ipoteza în care reducerea penalităţii excesive a fost solicitată de către pârât doar pe cale de apărare, iar instanţa apreciază respectiva apărare ca fiind întemeiată, atunci soluţia va fi de admitere, în parte, a cererii creditorului de acordare a penalităţilor, corelativ cuantumului penalităţilor rezultat în urma operaţiunii de reducere, urmând ca, considerentele ce tranşează asupra acestei chestiuni să intre sub sfera autorităţii de lucru judecat, conform art. 430 alin. (2) Cod de procedură civilă’’.